Announcement Announcement Module
Collapse
No announcement yet.
Curs de prim - ajutor Page Title Module
Move Remove Collapse
X
Conversation Detail Module
Collapse
  • Filter
  • Time
  • Show
Clear All
new posts

  • Curs de prim - ajutor

    Urmatorul material este copiat din cursul de prim ajutor .Sursa documentului internet .
    Acest document este doar ca si o nota informativa, nu sunt medic .
    Sper sa va fie de folos .
    Daca sunt si cadre medicale printre noi ar fi bine daca ar corecta eventualele nereguli sau greseli .
    Pentru a stapini technicile de prim ajutor va rog sa urmati un curs .





    CURS DE PRIM - AJUTOR




    SUPORTUL VITAL DE BAZĂ

    LANŢUL SUPRAVIEŢUIRII
    Reuşita resuscitării este determinată nu doar de efectuarea corectă a tehnicilor resuscitării ci de mult mai mulţi factori care se află în interrelaţie. Toţi factorii care interferă cu reuşita resuscitării sunt cuprinşi în noţiunea de lanţul supravieţuirii. Acest „lanţ” este format din 4 verigi:

    http://www.scubaboard.ro/forum/pictu...pictureid=3901


    1. Recunoaşterea rapidă a unei urgenţe şi alarmarea precoce a unui sistem medical de urgenţă.
    2. Începerea precoce a manevrelor de suport vital de bază (SVB precoce) este a doua verigă din lanţul supravieţuirii.
    3. Defibrilarea precoce este manevra care influenţează decisiv succesul unei resuscitări la adult.
    4. Începerea rapidă a manevrelor de suport vital avansat (SVA precoce) este ultima verigă din lanţul supravieţuirii şi practic le cuprinde şi pe celelalte.
    RISCURILE SALVATORULUI
    Prima regulă legată de riscurile RCP este ca viaţa membrilor echipei de resuscitare să nu fie pusă în pericol.
    Resuscitarea cardiopulmonară presupune riscuri legate de locul desfăşurării şi riscuri legate de victimă.
    Înainte de a se apropia de o victimă, salvatorul trebuie să se asigure că nu există nici un pericol iminent care să provină din mediul înconjurător.

    Riscuri legate de mediu:

    • trafic;
    • construcţii instabile;
    • electricitate;
    • gaze;
    • apă;
    • substanţe toxice.

    Riscuri legate de victimă:

    • contactarea unor boli transmisibile;
    • intoxicaţii;

    Riscuri legate de tehnică:

    • utilizarea defibrilatorului;
    • utilizarea de instrumente ascuţite.

    CAUZELE DE STOP CARDIORESPIRATOR
    Definiţie: stopul respirator reprezintă oprirea respiraţiei spontane, fiziologice (apnee); stopul cardiac reprezintă oprirea contracţiilor şi a activităţii de pompă (mecanică) a inimii.
    Cauzele de SCR sunt reprezentate de afectarea primară a căilor aeriene, a funcţiei respiratorii şi a activităţii cardiace.
    http://www.scubaboard.ro/forum/pictu...pictureid=3902

    SUPORTUL VITAL DE BAZĂ LA ADULT



    Suportul vital de bază (SVB) reprezintă menţinerea libertăţii căilor aeriene, suportul ventilaţiei şi circulaţiei fără ajutorul vreunui echipament cu excepţia dispozitivelor de protecţie.
    http://www.scubaboard.ro/forum/pictu...pictureid=3903
    1.Se asigură securitatea salvatorului, victimei şi a persoanelor din jur.

    2. Se evaluează starea de conştienţă a victimei: se scutură uşor de umeri şi se întreabă cu voce tare: "s-a întâmplat ceva?"; (fig.1)
    http://www.scubaboard.ro/forum/pictu...pictureid=3905

    Figura 1: Evaluarea stării de conştienţă

    3A. Dacă victima răspunde verbal sau prin mişcare:
    • se lasă în poziţia în care a fost găsită (cu condiţia să fie în siguranţă), este evaluată starea victimei şi, dacă este necesar, se solicită ajutor;
    • se trimite o persoană după ajutor sau, dacă salvatorul este singur, lasă victima şi merge chiar el după ajutor;
    • salvatorul reevaluează periodic victima.

    3B. Dacă victima nu răspunde:
    • salvatorul trebuie să strige după ajutor;
    • victima va fi aşezată în decubit dorsal;
    • se deschid căile aeriene plasând o mână pe frunte şi, cu blândeţe, se împinge capul spre spate, păstrând policele şi indexul libere pentru eventuala pensare a nasului (dacă va fi necesară ventilarea);
    • cu vârfurile degetelor celeilalte mâini plasate sub menton se ridică bărbia victimei pentru a deschide căile aeriene. (fig.3)

    http://www.scubaboard.ro/forum/pictu...pictureid=3906

    Figura 3: Deschiderea căilor aeriene

    4. Menţinând căile aeriene deschise, salvatorul încearcă să stabilească, timp de maxim 10 secunde, dacă victima respiră normal (se exclud mişcările ventilatorii ineficiente, “gasp”-urile) : (fig.4)
    http://www.scubaboard.ro/forum/pictu...pictureid=3907
    Figura 4: Evaluarea respiraţiei
    • privind mişcările peretelui toracic anterior;
    • ascultând zgomotele respiratorii de la nivelul căilor aeriene superioare;
    • simţind fluxul de aer pe obraz.
    În primele minute după oprirea cordului victima mai poate respira slab sau poate avea gaspuri rare, zgomotoase. Nu trebuie confundate cu respiraţia normală. Încercarea de a determina existenţa unor respiraţii normale privind, ascultând şi simţind fluxul de aer, trebuie să dureze cel mult 10 secunde. Dacă salvatorul nu este sigur că victima respiră normal, trebuie să actioneze ca şi cum ea nu ar respira normal.

    5A. Dacă victima respiră normal:
    • se pune în poziţie de siguranţă (vezi mai jos);
    • salvatorul va trimite pe cineva după ajutor, iar, dacă este singur, va lăsa victima şi se va duce după ajutor;
    • se reevaluează respiraţia.

    5B. Dacă victima nu respiră normal:
    • salvatorul va trimite pe cineva după ajutor, iar dacă este singur, va lăsa victima şi se va duce după ajutor; la întoarcere va începe compresiile toracice
    • salvatorul îngenunchează lângă victimă
    • se plasează podul palmei pe centrul toracelui victimei (fig.5)

    http://www.scubaboard.ro/forum/pictu...pictureid=3908
    Figura 5: Poziţia mâinii pe centrul toracelui

    • podul palmei celeilalte mâini se plasează peste mâna care se află pe torace şi se întrepătrund degetele mâinilor, evitând astfel compresia pe coaste. (fig. 6). Poziţia mâinilor trebuie să fie astfel încât să nu exercite presiune pe regiunea epigastrică sau pe apendicele xifoid
    • salvatorul se va poziţiona vertical deasupra toracelui victimei şi, cu coatele întinse, va efectua compresia cu 4-5 cm a sternului (fig. 7)
    • după fiecare compresie, toracele trebuie să revină la normal fără a pierde contactul mâinilor cu sternul; compresiile şi decompresiile se continuă cu o frecvenţă de 100/minut (ceva mai puţin de 2 compresii/sec)
    • compresiile şi decompresiile trebuie să fie egale ca intervale de timp.

    http://www.scubaboard.ro/forum/pictu...pictureid=3909
    Figura 6: Plasarea ambelor mâini

    http://www.scubaboard.ro/forum/pictu...pictureid=3910
    Figura 7: Poziţia corectă în compresiile toracice

    6A. Combinarea compresiilor toracice cu ventilaţiile:
    • după 30 de compresii se redeschid căile aeriene prin împingerea capului şi ridicarea mandibulei
    • se pensează părţile moi ale nasului folosind policele şi indexul mâinii de pe frunte (fig 8)

    http://www.scubaboard.ro/forum/pictu...pictureid=3911
    Figura 8: Pensarea nasului

    http://www.scubaboard.ro/forum/pictu...pictureid=3912
    Figura 9: Ventilaţie gură la gură

    • se deschide puţin cavitatea bucală a victimei, menţinând însă bărbia ridicată
    • salvatorul inspiră normal, pune buzele în jurul gurii victimei asigurând o bună etanşeitate şi expiră constant în gura victimei; în timpul expirului salvatorul va privi ridicarea peretelui toracic anterior şi va urmări menţinerea ridicată a acestuia timp de 1 secundă, ca într-o respiraţie normală; aceasta reprezintă o ventilaţie eficientă (fig. 9)
    • se menţine capul în hiperextensie şi bărbia ridicată, se îndepărtează gura de victimă şi se urmăreşte revenirea toracelui la poziţia iniţială, pe măsură ce aerul iese din plămâni
    • salvatorul inspiră din nou şi expiră încă o dată în gura victimei, astfel încât să obţină două ventilaţii eficiente. După aceasta, se repoziţionează rapid mâinile în poziţie corectă pe toracele victimei pentru a executa încă 30 de compresii toracice
    • se continuă efectuarea compresiilor toracice şi a ventilaţiilor într-un raport de 30:2
    • întreruperea compresiilor şi ventilaţiilor pentru reevaluarea victimei este indicată doar dacă aceasta începe să respire normal; altfel, resuscitarea nu trebuie întreruptă.

    Ghidurile actuale recomandă ca resuscitatorul să administreze o ventilaţie într-o secundă, cu un volum de aer care să determine expansionarea toracelui victimei, dar evitând ventilaţiile rapide sau bruşte. Aceste recomandări se aplică tuturor tipurilor de ventilaţie din timpul RCP, incluzând atât ventilaţia gură-la-gură cât şi ventilaţia pe mască şi balon, cu sau fără suplimentare de oxigen.
    Ventilaţia gură-la-nas reprezintă o alternativă eficientă la ventilaţia gură-la-gură în situaţiile de traumă facială severă sau dacă gura nu poate fi deschisă, atunci când victima este ventilată în apă sau când este dificilă obţinerea unei bune etanşeităţi prin ventilaţie gură-la-gură.
    Pentru aplicarea corectă a ventilaţiilor pe mască şi balon este nevoie de aptitudini practice şi îndemânare. Resuscitatorul trebuie să reuşească deschiderea căilor aeriene prin subluxaţia anterioară a mandibulei fixând în acelaşi timp masca pe faţa victimei. Este o tehnică adecvată pentru resuscitatorii laici care lucrează în anumite zone cum ar fi cele în care există risc de intoxicaţie cu cianuri sau expunere la alţi agenti toxici. Există şi alte situaţii specifice în care persoanele laice sunt instruite şi reinstruite să acorde primul ajutor care include executarea ventilaţiei pe mască şi balon. În aceste situaţii ar trebui urmate aceleaşi reguli stricte de instrucţie ca şi în cazul personalului medical.

    Dacă ventilaţiile iniţiale nu au determinat ridicarea peretelui toracic, ca într-o respiraţie normală, atunci, înaintea următoarei tentative:
    - se verifică gura victimei şi se îndepărtează orice obstrucţie vizibilă
    - se verifică din nou dacă hiperextensia capului şi ridicarea bărbiei sunt corecte
    - oricum, nu trebuie încercată efectuarea a mai mult de două ventilaţii, înainte de fiecare reluare a compresiilor toracice
    Dacă la resuscitare participă mai mulţi resuscitatori, aceştia ar trebui să se schimbe la fiecare 1-2 minute pentru a evita epuizarea fizică. Efectuarea schimbului între resuscitatori se va face cât mai rapid.

    6B. Resuscitarea doar cu compresii toracice - poate fi efectuată, după cum urmează:
    • dacă salvatorul nu poate sau nu doreşte să administreze ventilaţii gură-la-gură, atunci va efectua doar compresii toracice
    • în acest caz, compresiile toracice trebuie efectuate continuu, cu o frecvenţă de 100/minut
    • resuscitarea va fi oprită pentru reevaluare doar dacă victima începe să respire normal; altfel resuscitarea nu trebuie întreruptă.

    7. Resuscitarea va fi continuată până când:
    - soseşte un ajutor calificat care preia resuscitarea
    - victima începe să respire normal
    - salvatorul este epuizat fizic.


    RECUNOAŞTEREA SCR
    Ghidurile actuale privind recunoaşterea SCR de către persoanele laice recomandă începerea RCP dacă victima este inconştientă (nu răspunde la stimuli) şi nu respiră normal.
    Palparea pulsului carotidian este o metodă inexactă în confirmarea prezenţei sau absenţei circulaţiei sangvine. De asemenea, căutarea semnelor de circulaţie sangvină prezentă (mişcări, ventilaţii, tuse) nu par să confirme cu exactitate mai mare contracţiile eficiente ale cordului.
    Persoanele laice întâmpină dificultăţi în aprecierea prezenţei sau absenţei ventilaţiilor eficiente la persoanele inconştiente. Aceasta se poate datora deschiderii inadecvate a căilor aeriene sau prezenţei gaspurilor. Când sunt întrebate telefonic de către dispecerul de la serviciul de ambulanţă dacă victima respiră normal, deseori persoanele laice confundă gaspurile cu ventilaţia normală. Din această cauză începerea RCP este amânată. Respiraţiile agonice sunt prezente la aproximativ 40% din pacienţii în SCR. În perioada instrucţiei trebuie subliniat că aceste gaspuri agonale apar frecvent în primele minute după instalarea SCR. Ele reprezintă o indicaţie de începere imediată a RCP şi nu trebuie confundate cu respiraţia normală.

    SVB ÎN SPAŢII ÎNGUSTE
    În cazul SVB în spaţii înguste efectuată de un singur salvator este recomandată efectuarea RCP peste capul victimei, iar în cazul existenţei a doi salvatori, se recomandă poziţia-călare.

    RESUSCITAREA CU DOI SALVATORI
    Deşi resuscitarea efectuată de doi salvatori este mai puţin solicitantă, totuşi este important ca ambii resuscitatori să cunoască complet algoritmul şi să fie antrenaţi. De aceea se recomandă ca această tehnică să fie rezervată specialiştilor în resuscitare sau acelor salvatori care fac parte din grupuri antrenate.
    Sunt de făcut următoarele sublinieri:
    • chemarea ajutorului este o prioritate; astfel, un salvator începe singur resuscitarea iar celălalt pleacă după ajutor;
    • se recomandă ca salvatorii să stea de o parte şi de alta a victimei; (fig. 10)

    http://www.scubaboard.ro/forum/pictu...pictureid=3913
    Figura 11: Resuscitatea cu doi salvatori

    • se utilizează un raport de 30 compresii la 2 ventilaţii; la finalul fiecărei serii de 30 compresii, salvatorul respectiv va fi pregătit să administreze cele două ventilaţii; pentru o mai bună coordonare, cel care face compresiile poate număra cu voce tare;
    • ridicarea bărbiei şi extensia capului vor fi menţinute tot timpul resuscitării; se administrează cele două ventilaţii timp în care compresiile toracice se întrerup; acestea se reiau imediat după a doua ventilaţie, aşteptând doar ca salvatorul să îndepărteze buzele de pe faţa victimei;
    • dacă salvatorii vor să facă schimb de locuri, pentru că de obicei, cel care face compresiile toracice oboseşte, acesta trebuie să se facă cît mai rapid cu putinţă.



    POZIŢIA DE SIGURANŢĂ


    Poziţia de siguranţă este folosită în managementul victimelor inconştiente care respiră şi au semne de circulaţie sangvină şi nu prezintă leziuni ale coloanei vertebrale.
    Când o victimă inconştientă este culcată în decubit dorsal şi respiră spontan căile respiratorii pot fi obstruate de limbă, mucus sau vomă. Aceste probleme pot fi prevenite dacă victima este plasată pe una din părţile ei laterale. Scopul acestei poziţii este menţinerea liberă a căilor respiratorii, permiterea monitorizării, respectarea curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale şi evitarea compresiilor pe pachetele vasculonervoase. Această poziţie trebuie să fie una stabilă în timp. O poziţie aproape-culcat pe burtă pe de altă parte poate împiedica o ventilaţie adecvată, deoarece imobilizează diafragmul şi reduce complianţa toracică şi pulmonară.
    Poziţia de siguranţă prezintă ca dezavantaj compresia unui braţ, recomandându-se urmărirea circulaţiei periferice a braţului şi înlăturarea compresiei cât mai rapid; dacă este necesară menţinerea poziţiei de siguranţă pe o perioadă mai lungă de timp, după 30 minute victima va fi întoarsă pe partea opusă. Există câteva variante ale poziţiei de siguranţă fiecare cu avantajele sale. Nu există o singură poziţie potrivită pentru toate victimele. Poziţia trebuie să fie stabilă, aproape de poziţia laterală reală, cu capul decliv şi fără ca presiunea pe torace să împiedice ventilaţia.


    Figura 12: Braţul în unghi drept cu corpul, cotul îndoit şi palma în sus

    CNRR recomandă următoarea secvenţă de manevre pentru poziţia de siguranţă:
    • dacă este cazul, se îndepărtează ochelarii victimei;
    • salvatorul îngenunchează lateral de victima aflată în decubit dorsal şi cu membrele pelvine întinse;
    • braţul de partea salvatorului se poziţionează în unghi drept cu corpul, cotul fiind îndoit şi palma orientată în sus; (fig 12
    • braţul de partea opusă se aduce peste torace de aceeaşi parte cu salvatorul şi se poziţionează cu dosul palmei în contact cu obrazul; (fig. 13)


    Figura 13: Dosul palmei în contact cu obrazul

    • salvatorul prinde membrul inferior de partea opusă cu mâna chiar deasupra genunchiului şi îl trage în sus, dar păstrând contactul piciorului cu solul (o flectare incompletă a coapsei pe abdomen); (fig. 14)

    Figura 14: Flectare incompletă a coapsei pe abdomen

    • cu o mâna pe genunchiul flectat şi cu cealaltă menţinând dosul mâinii victimei pe obraz, se roteşte victima spre salvator în poziţie laterală, până când piciorul flectat se sprijină pe sol; (fig. 15)


    Figura 15:Rotirea victimei către salvator

    • se ajustează poziţia membrului inferior de deasupra astfel încât coapsa şi genunchiul să fie flectate în unghi drept;
    • se împinge şi se menţine capul spre posterior pentru a asigura libertatea căilor aeriene; această manevră se realizează prin ajustarea poziţiei mâinii de sub obraz; (fig. 16)
    • se verifică respiraţia la intervale regulate.
    În ciuda dificultăţilor ce pot apare atât la antrenamente cât şi într-o situaţie reală, rămâne fără îndoială faptul că plasarea unei victime inconştiente în poziţie de siguranţă poate fi un gest salvator de viaţă.


    Figura 16: Pacient în poziţie de siguranţă


    OBSTRUCŢIA CU CORP STRĂIN A CĂILOR AERIENE


    Moartea accidentală prin obstrucţia cu corp străin a căilor aeriene (OCSCA), deşi rară, poate fi prevenită; mai puţin de 1% din evenimentele de obstrucţie cu corp străin sunt mortale. Deoarece majoritatea cazurilor de OCSCA apare, atât la copii cât şi la adulţi, în timpul mesei, frecvent, aceste evenimente au martori. Totuşi, este nevoie de intervenţie rapidă, cât timp victima este încă responsivă.

    Recunoaşterea OCSCA
    Pentru supravieţuirea unui eveniment de OCSCA este necesară recunoaşterea rapidă a urgenţei. OCSCA nu trebuie confundată cu leşinul, infarctul miocardic, epilepsia sau alte situaţii care pot produce insuficienţa respiratorie acută, cianoza sau pierderea stării de conştienţă.
    În general obstrucţia apare în timpul mesei, victima ducându-şi frecvent mâinile spre gât. (fig. 17) Pacienţii cu obstrucţie uşoară pot vorbi, tuşi şi respira. Cei cu obstrucţie severă însă, nu pot vorbi, răspund prin mişcări ale capului, nu mai pot respira sau au respiraţii zgomotoase, eforturile de tuse sunt ineficiente, nezgomotoase şi devin în scurt timp inconştienţi.
    În recunoaşterea evenimentului de OCSCA este indicat ca salvatorul să întrebe victima conştientă: „te-ai înecat?”


    Figura 17: Pacient cu OCSCA

    Algoritmul de intervenţie în caz de OCSCA la adult
    (Acest algoritm poate fi utilizat şi în cazul copiilor peste un an)
    1. Dacă victima prezintă semne de obstrucţie uşoară a căilor aeriene:
     Se încurajează victima să tuşească, fără a mai face altceva
    2. Dacă victima prezintă semne de obstrucţie severă a căilor aeriene şi este conştientă:
     Se aplică până la 5 lovituri la nivelul toracelui posterior, după cum urmează (fig. 18)
    o salvatorul se poziţionează lateral şi uşor în spatele victimei

    Figura 18 Lovituri interscapulovertebrale

    o va sprijini cu o mână pieptul victimei şi o va înclina uşor spre înainte astfel încât, atunci când corpul străin va fi dislocat, să se deplaseze mai degrabă spre cavitatea bucală decât să alunece mai jos în căile aeriene
    o cu podul palmei celeilalte mâini va administra până la 5 lovituri bruşte interscapulovertebral (între omoplaţi)
     După fiecare lovitură se verifică dacă a fost înlăturat obstacolul. Scopul nu este acela de a aplica toate cele 5 lovituri ci ca fiecare din acestea să fie capabilă să dizloce corpul străin.
     Dacă după cele 5 lovituri între omoplaţi corpul străin nu a fost înlăturat, se efectuează 5 comprimări abdominale bruşte astfel (fig. 19), salvatorul:


    Manevra Heimlich

    o se pozitionează în spatele victimei cu ambele braţe în jurul părţii superioare a abdomenului acesteia
    o va înclina uşor victima spre înainte
    o va plasa pumnul între ombilic şi apendicele xifoid
    o va prinde pumnul cu cealaltă mână şi va trage brusc spre în sus şi înapoi
    o va repeta de maxim 5 ori această manevră.
     Dacă obstrucţia nu a fost înlăturată, se continuă alternând 5 lovituri între omoplaţi cu 5 comprimări bruşte ale abdomenului.
    3. Dacă victima devine inconştientă:
     se aşează uşor victima pe sol
     se alertează imediat Sistemul Medical de Urgenţă
     se începe SVB direct cu aplicarea compresiilor toracice. Personalul medical antrenat şi cu experienţă în detectarea pulsului carotidian, va începe aplicarea compresiilor toracice chiar dacă pulsul este prezent (pacient inconştient şi cu OCSCA).

    Chiar şi în cazul rezolvării cu succes al unei OCSCA, sunt posibile complicaţii ulterioare datorate retenţiei de material străin la nivelul tractului respirator superior sau inferior. Pacienţii cu tuse persistentă, dificultăţi de deglutiţie sau cu senzaţia de corp străin retenţionat la nivelul gâtului dar şi cei la care s-au efectuat comprimări abdominale, care pot determina leziuni interne grave, trebuie trimişi pentru evaluare medicală.




















    Ventilatia pe balon si masca





    În cazul resuscitarii cardio-pulmonare materialele de care putem dispune pentru asigurarea avansata a cailor respiratorii si a ventilatiei adecvate includ:

    1.Pipe Guedel sau cale oro-faringiana de diferite marimi:
    Pipa Guedel poate fi folosita la orice pacient inconstient, rolul ei fiind mentinerea libera a cailor aeriene superioare. Pipa de marime corespunzatoare si corect introdusa va apasa baza limbii împiedicând caderea acesteia în spate, spre faringele posterior.
    Alegerea marimii corespunzatoare pentru pipa se face prin masurarea distantei de la comisura bucala la unghiul mandibulei.




    Introducerea pipei Guedel în cavitatea bucala se face tinând pipa cu concavitatea în sus. Când vârful pipei atinge bolta palatina (cerul gurii) se roteste 180 de grade si se continua înaintarea pâna ce capatul extern ajunge la nivelul arcadelor dentare.



    2. Mastile de ventilatie gura la masca de diferite marimi, asigura protectia salvatorului în timpul ventilatiei. La folosirea mastii se asigura o marime corespunzatoare fetei bolnavului.


    Cu capul asezat în hiperextensie se aplica partea îngusta a mastii pe baza nasului, plasam ferm masca pe fata si o mentinem ferm cu degetele de o parte si de alta a orificiului mastii cu ridicarea concomitenta a mandibulei cu celelalte degete.

    3.Balonul de ventilatie




    Balonul de ventilatie ofera posibilitatea ventilarii eficace si suplimentarea cu oxigen. Folosind balonul fara rezervor concentratia oxigenului în aerul ventilat nu depaseste 60 %, iar cu rezervor suplimentar de oxigen (care se ataseaza la partea inferioara a balonului) se asigura o ventilatie cu oxigen de 90 % sau chiar peste.








    Aspiratia cailor aeriene





    Din punct de vedere anatomic, caile aeriene sunt împartite în cai respiratorii superioare si inferioare, limita de separare fiind corzile vocale.
    Cauzele comune de obstructie a cailor repiratorii superioare includ: limba, tesuturile moi, sângele, voma, corpii straini si laringospasmul.
    La nivelul cailor aeriene inferioare, obstructia poate fi cauzata de secretii, edem, brohospasm, sânge si continut gastric aspirat.
    Eliberarea cailor respiratorii superioare se face utilizând un aspirator si o sonda de aspiratie dura de tip Yankauer în cazul în care cauza obstructiei este un lichid, iar în cazul în care cauza obstructiei este un corp strain dur, cum ar fi un bol alimentar, atunci eliberarea cailor respiratorii se face cu ajutorul manevrei Heimlich.






    Traumatismele partilor moi





    În functie de starea tegumentului traumatismele pot fi închise - contuzii - sau deschise - plagi.

    3.5.1. Contuziile
    Sunt traumatisme ce rezulta din actiunea unui agent vulnerant mecanic, care produce leziuni tisulare, pastrând însa integritatea tegumentelor. În fuctie de forta de actiune al agentului vulnerant, contuziile pot fi superficiale, profunde sau mixte.
    Echimoza este forma cea mai simpla de contuzie, ce apare datorita ruperii vaselor sangvine din tesutul subcutanat (apare ca o zona rosie albastruie, care în câteva zile îsi modifica culoarea, devenind vânata, apoi galben-verzuie).
    Hematomul este o tumefiere dureroasa, de volum variabil, ce apare din cauza acumularii între tesuturi sau organe, a unei cantitati variabile de sânge, prin ruperea accidentala a unor vase sangvine mai mari.

    3.5.2. Plagile
    Plagile sunt leziuni produse de agenti mecanici, fizici, chimici. În cazul plagilor, o mare importanta prezinta intervalul dintre producerea lor si momentul aplicarii primului tratament. Astfel, se considera o plaga recenta aceea careia i se aplica tratament într-un interval de 6-8 ore de la producere (plaga neinfectata), peste acest interval majoritatea plagilor fiind infectate.
    Subiectiv plagile sunt marcate prin durere, obiectiv remarcam alaturi de prezenta plagii si hemoragie de intensitate variabila, care o însoteste.
    Tratamentul plagilor urmareste prevenirea complicatiilor si obtinerea unei vindecari cât mai rapide si de buna calitate. Consta din toaleta locala a plagii si pansarea lor.

    3.5.3. Hemoragii
    Hemoragia reprezinta scurgerea sângelui în afara sistemului vascular printr-una sau mai multe solutii de continuitate.
    Dupa tipul vasului lezat poate fi:
    • arteriala: în care sângele este de culoare rosu deschis, bine oxigenat si tâsneste ritmic, sincron cu bataile inimii;
    • venoasa: sângele de culoare rosu închis (mai putin oxigen, mai mult CO2), se exteriorizeaza cu presiune constanta, relativ modesta;
    • capilara: este o hemoragie difuza, fara a se identifica un vas de calibru mai mare ca sursa principala a hemoragiei;
    În functie de sediul sângerarii:
    • externa: sângele se scurge în afara, printr-o solutie de continuitate tegumentara ( plaga )
    • interna: sângele se acumuleaza într-una din cavitatile normale ale organismului;
    • exteriorizata: caracterizata prin hemoragie interna într-un organ cavitar, urmata de eliminarea sângelui la exterior pe cai naturale
    epistaxis: hemoragia mucoasei nazale;
    hematemeza: eliminarea pe gura, prin varsatura, de sânge amestecat cu cheaguri si eventual resturi alimentare;
    În hemoragii puternice poate fi sânge rosu, proaspat, nealterat, sau în sângerari reduse poate fi varsatura cu aspect de zat de cafea (când sângele stagneaza în stomac).
    melena: exteriorizarea sângelui acumulat în tubul digestiv, prin defecatie. Scaunul este lucios, negru, moale, de aspectul si culoarea pacurei.
    hematuria: reprezinta hemoragia la nivelul aparatului urinar, exteriorizat prin mictiune;
    Dupa cantitatea de sânge pierdut, hemoaragia poate fi:
    • mica: se pierde o cantitate de sânge pâna la 500 ml
    • medie: se pierde 500-1000 ml de sânge si apar urmatoarele semne: agitatie, ameteli în ortostatism;
    • mari: cantitea de sânge pierduta 1000-1500 ml iar semnele clinice sunt urmatoarele: paloare, tahicardie, transpiratii reci, hipotensiune arteriala, tahipnee;
    • cataclismice: pierderi de sânge de peste 1500-2000 ml, TA nemasurabila, pacient inconstient;


    3.5.4. Hemostaza
    Oprirea sângerarii poarta denumirea de hemostaza.. Ea poate fi spontana în cazul unor hemoragii mici, prin interventia mijloacelor proprii organismului, dar de cele mai multe ori este necesara interventia altor persoane, care sa realizeze hemostaza. Hemostaza poate fi provizorie sau definitiva.
    Hemostaza proviorie se poate realiza prin:
    • compresiune digitala
    • pansament compresiv
    • garou
    Compresiunea digitala. Compresiunea corect executata pe vasul ranit trebuie sa se aplice deasupra ranii în cazul unei hemoragii arteriale si sub plaga în cazul unei hemoragii venoase, tinând cont de sensul circulatiei. Când hemoragia nu poate fi stapânita prin compresiune exercitata la distanta, se poate folosi compresiune directa în care caz compresiunea vasului ce sângereaza se face cu degetul introdus direct în plaga. Aceasta metoda nu poate fi decât de scurta durata, trebuind sa recurgem la alta care s-o suplineasca si sa o completeze.
    Câteva exemple de posibilitati de compresiune digitala:





    Pansamentul compresiv este una din cele mai eficiente metode folosite pentru a realiza o hemostaza provizorie. În lipsa unui pansament steril se poate folosi pentru a pune pe plaga o batista, o cârpa curata, peste care se strânge pansamentul circular (fasa).



    Aplicarea garoului este ultima varianta la care apelam. Garoul poate fi improvizat folosind curea, cravata, fular, sfoara, etc. Se foloseste doar în cazuri extreme si în situatia în care hemoragia nu se putea controla prin alte metode (amputatie de membru). Important este oprirea hemoragiei fara a comprima excesiv tesuturile. Garoul, odata cu oprirea sângerarii, produce oprirea circulatiei sângelui în portiunea de membru situata dedesubtul lui. Din aceasta cauza mentinerea sa mai mult de 2 ore poate duce la complicatii deosebit de grave. Totdeauna la montarea unui garou trebuie atasat un bilet, care însoteste bolnavul, si pe care se noteaza obligatoriu urmatoarele date: nume, prenume, ora exacta a aplicarii garoului. Din 30-30 minute se slabeste putin garoul pentru a permite irigarea segmentului de membru subiacent.
    Ridicarea garoului se face doar în conditii de spital si de personal competent.
    Hemostaza definitiva se obtine prin obliterarea permanenta si definitiva a vasului care sângereaza. Cel mai folosit procedeu fiind prin ligatura cu fire.

    3.5.5. Pansamente
    Se aplica diferentiat dupa regiunea anatomica:
    La cap, pansamentele se realizeaza cu ajutorul feselor, tipica pentru acest segment fiind capelina care începe cu 2 ture circulare trecute pe frunte, deasupra sprâncenelor, pavilioanelor urechii dupa care se trece succesiv înainte si înapoi (spre radacina nasului si spre ceafa), de mai multe ori, pâna când acopera tot capul. Capetele feselor se fixeaza apoi cu câteva ture circulare.




    Pentru nas, barbie, ochi si urechi se realizeaza asa numitul pansament ‘în prastie’, cu ajutorul unei fâsii de tifon de 30-50 cm, despicata la capete, cu o parte centrala nedespicata, care se aplica la nivelul plagii, legând capetele taiate încrucisate.





    La nivelul toracelui si abdomenuluise face în functie de tipul plagii si localizare. În cazul plagilor penetrante (adânci) aflat la nivelul toracelui folosim comprese de dimensiuni mai mari decât plaga si-l vom fixa cu benzi de leucoplast pe trei laturi. A patra latura se lasa liber, nefixata, permitând pansamentului sa functioneze ca o supapa. În timpul inspirului, când toracele se destinde, pansamentul se v-a lipi de torace nepermitând intrarea aerului. În timpul expirului, când toracele revine, pansamentul se departeaza de peretele toracelui, permitând iesirea aerului si la acest nivel.



    Daca avem o plaga abdominala vom folosi pansament pe care de aceasta data îl vom fixa pe toate cele patru laturi. Daca plaga este complicata cu evisceratia (iesirea organelor abdominale în exterior) vom folosi un pansament umed.



    La membre pansamentele se realizeaza cu ajutorul feselor circulare, în spirala.



    Daca plaga este produsa de un corp contondent, care se afla înca în plaga, se lasa acolo, va fi imobilizat în pozitia gasita si se transporta de urgenta la spital.











    Traumatisme osteo-articulare





    Traumatismele osteo-articulare apar ca atare sau în cadrul unor politraumatisme.

    3.4.1. Fracturi si imobilizarea lor
    Fracturile sunt leziuni ce apar în urma actiunii unui traumatism puternic asupra osului, constând în întreruperea continuitatii acestuia. În functie de modul de actiune a agentului vulnerant, de intensitatea lui fracturile pot fi de mai multe feluri:
    • fracturi închise - tegumentele în jurul focarului de fractura sunt intacte
    • fracturi deschise - focarul de fractura comunica cu exteriorul printr-o plaga
    • fracturi directe - în care agentul traumatizant actioneaza chiar la locul de producere a fracturii
    • fracturi indirecte - traiectul de fractura apare la distanta de la locul de actiune al agentului vulnerant
    De asemenea, traiectul fracturii poate avea aspecte foarte variate, dupa mecanismul de producere: fracturi spiroide, fracturi cu înfundare, deplasate. La fel pot fi fracturi complete, interesând întreaga circumferinta a osului sau incomplete (partiale). La batrâni sau la persoane cu diverse afectiuni osoase pot apare fracturi în urma unor traumatisme minore, sau chiar la efectuarea unui pas gresit.
    Pentru recunoasterea unor fracturi sunt doua grupe de semne:

    Semne de probabilitate
    • durere spontana sau întru-n punct fix, exacerbata la palpare sau mobilizare
    • impotenta functionala a membrului afectat
    • deformarea si scurtarea regiunii
    • echimoze tardive
    • tumefactie, edem, cresterea temperaturii locale
    Semne de certitudine (semne sigure)
    • mobilitate anormala în focar
    • perceperea palpatorie de crepitatii osoase
    • netransmiterea miscarilor distal de focarul de fractura
    • întreruperea evidenta ( la inspectie sau palpare ) a continuitatii osoase
    METODA CEA MAI SIGURA DE DIAGNOSTIC ÎN CAZUL SUSPICIONARII UNEI FRACTURI ESTE EFECTUAREA RADIOGRAFIEI.

    Fracturile se pot însotii de o serie de complicatii:
    Complicatii imediate:
    • transformarea unei fracturi închise într-o fractura deschisa
    • lezarea vaselor sau a nervilor aflate în vecinatate
    • infectia focarului de fractura
    Complicatii tardive (întârziate):
    • cicatrizarea anormala a plagii osoase (în unele boli cronice)
    • pseudartroza (întârzierea consolidarii fracturii)
    • calusul vicios
    Imobilizarea provizorie a fracturilor se face în scopul împiedicarii miscarilor fragmentelor osoase fracturate, pentru evitarea complicatiilor care pot fi provocate prin miscarea unui fragment osos. Mijloacele de imobilizare sunt atelele speciale sau cele improvizate, de lungimi si latimi variabile, în functie de regiunile la nivelul carora se aplica. Pentru a avea siguranta ca fractura nu se deplaseaza nici longitudinal si nici lateral imobilizarea trebuie sa cuprinda în mod obligatoriu articulatiile situate deasupra si dedesubtul focarului de fractura. Înainte de imobilizare se efectueaza o tractiune usoara, nedureroasa a segmentului în ax. Acest lucru este valabil numai în cazul fracturilor închise. Fracturile deschise se imobilizeaza în pozitia gasita, dupa pansarea plagii de la acel nivel, fara a tenta reducerea lor prin tractiune.
    Tipuri de atele speciale:
    • atele Kramer (confectionate din sârma)
    • atele pneumatice (gonflabile)
    • atele vacuum
    Atele improvizate: din scândura, crengi de copac...

    Fracturile membrului superior:
     Fracturile claviculei se produc mai frecvent prin traumatisme indirecte si mai rar directe, sediul de predilectie constituind-ul zona medie a claviculei. Pozitia în care trebuie sa se efectueze imobilizarea provizorie este cu cotul de partea bolnava împins catre spate si în sus.
     Fracturile humerusului (bratului) se produc mai frecvent prin traumatism direct. La imobilizarea fracturii drept atela putem folosi chiar toracele de care se fixeaza segmentul fracturat cu ajutorul unei esarfe.
     Fracturile antebratului se produc mai frecvent prin traumatism direct. Imobilizarea fracturii se poate face cu oricare tip de atela speciala sau folosind atele improvizate.




     Fracturile oaselor mâinii se imobilizeaza pe fata palmara de la cot la degete
    Fracturile membrului inferior:
     Fracturile femurului se produc prin traumatism direct sau indirect. Pentru imobilizare se folosesc doua atele inegale. Atela mai lunga se aplica pe fata laterala externa a membrului inferior si se întinde de deasupra oaselor bazinului pâna la calcâi. Atela mai scurta se aplica pe partea interna si se întinde de la regiunea inghinala pâna la calcâi. Când femurul este fracturat în apropierea genunchiului imobilizarea se poate realiza folosind o singura atela trecute prin partea din spate a membrului din regiunea fesiera pâna la calcâi.
     Fracturile gambei sunt foarte frecvente iar imobilizarea poate fi facuta cu orice tip de atela.
     Fractura de rotula se produce prin cadere în genunchi, se imobilizeaza în atele posterioare.





     Fracturile costale nu se imobilizeaza. Exceptie situatia voletului costal Voletul costal este minimum dubla fractura la doua coaste învecinate. Imobilizarea se face prin înfundarea zonei respective împiedicând astfel miscarile segmentelor la acest nivel. Semnele si simptomele constau în dificultatea respiratiei, miscarea paradoxala a segmentului (în inspir când toracele se destinde fragmentul se înfunda; la expir când toracele se micsoreaza fragmentul se deplaseaza spre exterior), durere, cianoza.





     Fracturile la nivelul bazinului. Odata depistata fractura la acest nivel pacientul ramâne nemiscat, nu se mai permite mobilizarea lui si se tine pe un plan dur în pozitie culcat pe spate.

    3.4.2 Entorsa
    Forma minora a traumatismelor articulare, în care nu se pierde contactul permanent între suprafetele articulare si consta din întinderea sau ruptura unuia sau mai multor ligamente ale unei articulatii. Primul ajutor consta în imobilizarea provizorie acest lucru v-a ameliora durerea, care este de o mare intensitate.

    3.4.3. Luxatia
    Este leziunea care consta din pierderea contactului normal dintre suprafetele articulare ale oaselor care formeaza o articulatie (deplasarea capetelor osoase ale unei articulatii). Dupa modul de producere luxatiile pot fi complete sau incomplete. Primul ajutor consta din imobilizarea provizorie a membrului afectat fara a tenta reducerea luxatiei. Accidentatul se transporta la spital.




    Mobilizarea traumatizatului





    3.6.1 Degajarea pacientului traumatizat

    La locul accidentului se face doar în scopul prevenirii pericolului iminent care poate sa apara. Degajarea victimei se face de persoane bine instruite stiind faptul ca o mobilizare incorect efectuata poate agrava foarte mult situatia pacientului.

    Urmatoarele situatii pot impune degajarea pacientului:
    • pacientul se afla într-o încapere cu fum sau foc
    • pacientul se afla într-o masina instabila, ce urmeaza a se rasturna
    • pacientul se afla într-o masina cu pericol iminent de explozie
    Înainte de a începe degajarea victimei se verifica sa nu fie prinse picioarele pacientului de pedale, se desface centura de siguranta.



    Salvatorul introduce o mâna sub bratul victimei si va mentine capul în ax,



    iar cealalta mâna se introduce prin spatele victimei, se agata de cureaua victimei si cu miscari usoare se încearca scoaterea ei din autoturism, având permanent grija de mentinerea capului imobilizat de umarul salvatorului.




    Odata scoasa din masina, asezarea ei pe sol impune de asemenea respectarea anumitor reguli cu foarte mare strictete si anume: capul va fi mentinut în permanenta în ax



    În cazul în care victima este gasita culcata pe burta, examinarea nu se poate face decât dupa asezarea lui în decubit dorsal (culcat pe spate). Pentru acest lucru este nevoie de minimum trei persoane. Unul dintre salvatori se aseaza la capul victimei, îl v-a pune în ax si îl v-a imobiliza comandând întreaga operatiune de întoarcere. Ceilalti salvatori se vor aseza lateral de victima, cât mai aproape de ea, ridicând bratul dinspre salvatori în sus, lânga capul victimei. La comanda celui aflat la cap, toti salvatorii vor efectua întoarcerea în acelasi timp, mentinând în permanenta coloana pacientului în ax.



    O data asezat pe spate se poate efectua examinarea primara si secundara a pacientului iar pentru transport se poate folosi targa metalica, de lemn sau vacuum.

    3.6.2 Transportul traumatizatilor pe targi

    Pentru asezarea pacientului pe targa de lemn se cunosc minimum trei modalitati:
    • Una din variante ar fi prin asearea targii lânga victima, la comanda celui care fixeaza capul victimei, aceasta se întoarce lateral si un salvator va împinge targa sub pacient. Pentru a ne ajuta de aceasta metoda este nevoie de minimum patru salvatori. Unul din salvatori se aseaza la capul pacientului mentinându-l în ax, ceilalti trei salvatori se vor aseza lateral de pacient astfel: un salvator se pozitoneaza în dreptul toracelui asezând o mâna pe umarul victimei si cealalta mâna la nivelul soldului, al doilea salvator se pozitioneaza în dreptul soldului asezând o mâna la nivelul toracelui încrucisând mâna lui cu cea a salvatorului asezat în dreptul toracelui. Cealalta mâna o va aseza pe coapsa victimei. Cel de al treilea salvator se aseaza în dreptul picioarelor victimei.




    • O alta varianta consta din ridicarea pacientului de cei patru salvatori, ridicare efectuata la comanda celui care fixeaza capul victimiei. Salvatorii îsi vor introduce mâinile sub pacient cu palma orientata în sus, ei fiind asezati la acelasi nivel descris mai sus.
    • Cea de-a treia varianta necesita de asemenea minimum patru persoane. Unul asezat la capul victimei, fixeaza coloana si comanda miscarile. Ceilalti se vor aseza calare peste victima si-l vor ridica din aceasta pozitie. Dupa ce este ridicat o alta persoana v-a împinge targa sub pacient.



    Targa metalica are avantajul ca este format din doua piese ceea ce usureaza foarte mult folosirea lui. Se poate regla lungimea targii în functie de lungimea victimei. Pentru a utiliza targa este nevoie de asemenea de minimum trei persoane. Cel care sta la capul victimei si tine capul imobilizat v-a conduce operatiunea. Ceilalti salvatori vor întoarce victima lateral odata pe partea stg apoi pe partea dreapta, astfel încât sa se poate pozitiona targa sub pacient.



    Targa vacuum este poate cea mai optima varianta de imobilizare ce se poate recomanda a se folosi pentru transportul pacientului traumatizat. Targa vacuum fiind de fapt o saltea din care se extrage aerul, ea poate fi modelata dupa forma corpului victimei. Acest lucru asigura o imobilizare suplimentara a coloanei cervicale, nepermitându-i nici miscarea de lateralitate miscare care era totusi posibila prin simpla folosire doar a gulerului cervical.



















    Evaluarea primara a pacientului traumatizat





    In cazul pacientilor traumatizati foarte important este sa stim exact ce trebuie si ce nu trebuie sa facem. Orice greseala comisa poate agrava starea bolnavului punându-i viata în pericol.
    Obiectivul principal urmarit în cazul pacientilor traumatizati consta în asigurarea tratamentului precoce si corect pentru ca acest lucru poate îmbunatatii semnificativ ulterior reabilitarea bolnavului. Deci principiul fundamental care trebuie sa conduca comportamentul nostru în timpul unei urgente este:

    A NU AGRAVA STAREA VICTIMEI !

    Secventele urmarite în cazul acestor situatii sunt similare cu cele întâlnite la pacientii fara traumatisme.
    Evaluarea zonei si siguranta salvatorului ramân în atentia noastra.
    • Sa devina sigur locul accidentului: semnalizare, stationarea vehiculelor
    • Îndepartarea accidentatului de pericolul iminent sau de cauza accidentului evitând riscurile si / sau agravarea situatiei.
    1. eliberarea cailor aeriene - în acest caz nu se face hiperextensia capului ci subluxatia mandibulei.
    2. verificarea respiratiei prin: simt - vad - aud
    3. verificarea pulsului
    Daca este necesar se încep imediat manevrele de resuscitare exceptie fiind situatia în care se constata existenta unei hemoragii masive, situatie când se realieaza hemostaza apoi se vor începe manevrele de resuscitare.
    În toate cazurile de trauma se are în vedere posibilitatea existentei leziunii de coloana cervicala.
    Suspiciunea existentei leziunii de coloana cervicala apare:
    • la orice pacient politraumatizat (pacientii care au mai mult de doua leziuni din care cel putin unul pune viata în pericol).
    • la orice pacient care a suferit un traumatism la nivelul capului
    • la orice pacient care prezinta traumatism la nivelul toracelui în apropierea capului
    • la orice pacient constient, care acuza dureri la nivelul gâtului
    • la orice pacient care prezinta crepitatii sau deformari la nivelul gâtului pacientului
    • la orice pacient care prezinta un status mental alterat (aflati sub influenta alcoolului...)
    Infirmarea suspiciunii de leziune la nivelul coloanei cervicale se poate face numai pe baza examenului radiografic.
    Atentie sporita trebuie acordata imobilizarii coloanei vertebrale cervicale. Pentru acest lucru folosim gulere cervicale.
    Gulerele cervicale pot fi de mai multe tipuri: rigide, moi, dintr-o bucata, din doua bucati.



    Pentru fixarea gulerului cervical întotdeauna este nevoie minimum de doua persoane. Un salvator se aseaza la capul pacientului, va fixa capul si cu o miscare ferma va aseza capul în ax,



    cel de-al doilea salvator v-a fixa gulerul cervical. Important este sa se îndeparteze toate hainele din jurul gâtului pacientului. Se începe cu introducerea gulerului dinspre partea posterioara a gâtului fara a-l mai misca.






    Evaluarea secundara a pacientului traumatizat





    Odata verificate si asigurate functiile vitale se efectueaza o evaluare secundara, care consta dintr-o evaluare mai detailata, din cap pâna în vârful picioarelor, cautându-se alte posibile leziuni.
    Pentru a realiza o examinare amanuntita se dezbraca complet pacientul având totusi grija sa-l protejam de hipotermie.
    Evaluarea secundara urmeaza verificarea urmatoarelor puncte:
    Examen neurologic de baza
     nivel de constienta cel mai simplu realizat conform Scalei Glasgow
    1. Deschiderea ochilor
    • spontan........................................... ........ 4 puncte
    • la cerere............................................ ......3 puncte
    • la durere............................................ ......2 puncte
    • nu deschide.......................................... ....1 punct
    2. Cel mai bun raspuns motor
    • la ordin............................................. ......6 puncte
    • localizeaza stimulii durerosi..................5 puncte
    • retrage la durere................................... 4 puncte
    • flexie la durere..................................... 3 puncte
    • extensie la durere..................................2 puncte
    • nici un raspuns.....................................1 punct
    3. Cel mai bun raspuns verbal
    • orientat.......................................... ....... 5 puncte
    • confuz .................................................. 4 puncte
    • cuvinte fara sens .................................3 puncte
    • zgomote........................................... .....2 puncte
    • nici un raspuns....................................1 punct
     dimensiunea pupilelor si reactia la lumina (trebuie sa fie egale si sa-si modifice dimensiunea simultan, diminuându-se la lumina si marindu-se la întuneric.
     evaluarea sensibilitatii si capacitatea de miscare a membrelor superioare si inferioare.
    Evaluarea si tratamentul leziunilor capului, gâtului
     rani, contuzii, hemoragii
     se examineaza urechea, nasul, gura
     leziuni oculare
     leziuni osoase



    Evaluarea si tratamentul leziunilor la nivelul toracelui
     evaluarea durerii si / sau a dificultatii respiratiei
     rani, contuzii, hemoragii
     leziuni osoase



    Evaluarea si tratamentul leziunilor la nivelul abdomenului si bazinului
     a se evalua daca exista durere abdominala
     rani, hemoragii
     leziuni osoase, fracturile la acest nivel sunt deosebit de grave, ele pot afecta organele genitale interne, vase mari, rectul.

    Evaluarea si tratamentul leziunilor la nivelul extremitatilor
     rani, contuzii sau hemoragii
     a se evalua existenta durerii
     se palpeaza pulsul periferic





    Arsuri





    Arsurile sunt accidente provocate de caldura sub diferite forme, agenti chimici, electricitate si iradiatii.
    Arsurile termice se datoresc caldurii, care poate actiona prin: flacara, lichide cu temperatura înalta, metale încalzite, gaze sau vapori supraîncalziti, corpi solizi incandescenti.
    Arsurile chimice sunt produse de unii acizi ca: acid azotic, clorhidric, sulfuric, oxalic, etc sau de substante alcaline: hidroxid de sodiu, de potasiu, de calciu, amonia gazos, etc.
    Arsurile electrice se datoresc contactului cu un conductor electric aflat sub tensiune.
    Arsurile prin radiatii - produse de razele solare, raze ultraviolete, etc.
    Bilantul lezional al pacientului ars se face în functie de suprafata arsa si de gradul de profunzime al arsurii. Pentru calcularea suprafetei arse se foloseste regula lui Wallace numita si regula lui 9.



    Prin aceasta regula se poate exprima în procente suprafata arsa a fiecarui segment de corp, care sunt exprimate cu cifra 9 sau multiplu de noua.
    De exemplu: arsura unui brat reprezinta 9% iar a întregului membru inferior este de 18%. Total arsura a afectat 27% din suprafata corpului. Evaluarea suprafetei arse la nou-nascuti si copii este mult diferit deoarece la aceasta categorie de pacienti capul reprezinta suprafata cea mai mare si anume 18%, iar membrele inferioare sunt reprezentate de un procentaj mai mic comparativ cu adultul.
    Localizari periculoase si arsuri grave sunt:
    • fata, gâtul pentru ca arsurile la acest nivel pot fi urmate de complicatii la nivelul aparatului respirator
    • toate arsurile care sunt în apropierea fetei (pleoape), mâinii, peroneului, zonele de flexie ale membrelor, leziuni circulare la nivelul membrelor.
    • arsurile care depasesc mai mult de 30% din suprafata arsa indiferent de gradul de arsura
    • arsurile de gradul III si care depasesc 10 % din suprafata corpului
    • arsurile complicate cu fracturi si cu distrugeri masive de tesuturi moi
    • arsuri profunde cauzate de substante acide sau de curent electric
    În functie de gradul de distrugere al tesuturilor si profunzimea arsurii se descriu patru grade:





    Arsura de grad I intereseaza numai stratul superficial al pielii, epidermul. Se manifesta prin roseata pielii, edem local, durere, frisoane. Arsura tipica de gradul I este eritemul solar, produs prin expunerea îndelungata si nerationala la soare. Dureaza 3-4 zile, dupa care roseata scade fiind înlocuita de o pigmentatie bruna urmata de descoamatie.
    Arsura de grad II intereseaza epidermul pe care-l decoleaza de derm provocând aparitia flictenelor, vezicule (basici) pline cu lichid galbui, care nu este altceva decât plasma sangvina extravazata. Acest tip de arsura este provocat de lichide fierbinti sau metale incandescente, care au actionat o durata scurta asupra pielii. Este cea mai dureroasa pentru ca sunt atinse terminatiile nervoase de la acest nivel.
    Arsura de grad III intereseaza dermul în totalitatea lui. Flictenele au continut sangvinolent. Durerea nu mai este atât de intensa, poate sa si lipseasca deoarece terminatiile nervoase pot fi sau sunt distruse complet.
    Arsura de grad IV intereseaza toate straturile pielii, apare necroza (moartea celulelor).




    Primul ajutor în cazul pacientilor care au suferit o arsura respecta princiipiile deja discutate. Siguranta salvatorului este primul lucru de care trebuie sa ne asiguram. Controlul nivelului de constienta si evaluarea functiilor vitale conform protocolului ABC sunt si ele valabile.

    Caracteristici:
    În cazul arsurilor provocate de flacara. Important în aceste situatii este oprirea cât mai rapida a arderii cu jet de apa. Acest lucru este valabil si pentru situatiile când flacara este deja stinsa, deoarece în acest moment arsura se poate propaga în continuare în profunzime. Se îndeparteaza hainele pacientului cu conditia ca acestea sa nu fie lipite de piele iar manevra de dezbracare sa produca distrugeri tisulare. Odata cu dezbracarea pacientului se va asigura protectia acestuia de hipotermie.



    În cazul arsurilor provocate de substante chimice. Spalarea suprafetei arse cu jet de apa în aceste situatii trebuie sa fie de o durata mai mare, pentru a fi siguri ca se îndeparteaza orice urma de substanta cauzatoare. Profunzimea arsurii este direct proportionala cu timpul de contact, de concentratia substantei si proprietatile substantei.
    În cazul arsurilor provocate de curentul electric important este îndepartarea pacientului de sursa de curent (sau invers). Totdeauna se are în vedere posibilitaea leziunii la nivel de coloana cervicala (datorita mecanismului actiunii). Arsurile electrice produc leziuni atât la suprafata cât si în profunzimea organismului. Tesuturile sunt distruse prin mecanism termic. Se cauta poarta de intrare si poarta de iesire a curentului electric. Acest lucru este important pentru ca ne furnizeaza informatii privind traseul urmat de curent prin organism. Distrugerea tisulara este maxima la punctul de intrare. Daca sunt interesate vase importante apar gangrene iar daca traseul intersecteaza inima pot aparea tulburari în activitatea inimii deosebit de grave chiar moartea.

    Generalitati:
    • Jetul de apa trebuie folosit numai pentru regiunile afectate
    • Este interzisa folosirea cremelor, ungventelor, substantelor uleioase
    • Se folosesc pe cât posibil pansamente sterile sau cârpe foarte curate, umezite. Nu se pune gheata în contact direct cu tegumentul.
    • Se acopera pacientul pentru a preveni pierderea de caldura.























    Hipotermia





    O temperastura centrala mai mica de 350 C se numeste hipotermie. Valoarea normala a temperaturii corpului este cuprinsa între 36-370C
    Categoriile de persoane cu risc la hipotermie sunt: batrâni, copii mici, traumatizatii, alcoolicii, drogatii, înecatii. Temperatura corpului se pierde mai repede în apa decât în aer. În functie de severitatea hipotermiei semnele pot fi: puls slab palpabil, bradicardie, tensiunea arteriala scazuta sau nemasurabila, nivelul de constienta alterata sau coma.
    Primul ajutor în aceste situatii respecta principiile de evaluare si ABC. Specific cazului este atentia deosebita ce trebuie acordata la mobilizarea hipotermicului. Orice miscare mai brusca sau necoordonata poate agrava situatia sau poate duce la stop cardiac. În cazul pacientilor aflati în stop cardiac masajul cardiac este mai dificil de efectuat deoarece toracele hipotermicului este mai rigid.

    HIPOTERMICUL NU POATE FI DECLARAT DECEDAT PÂNA CE NU ESTE REÎNCALZIT.

    Reîncalzirea hipotermicilor se face lent, 1°C / ora. Din acest motiv resuscitarea acestor pacienti este de durata mai lunga, pâna la atingerea temperaturii normale a corpului. Defibrilarea nu poate fi folosita decât dupa ce temperatura corpului este peste 30 de grade C.
    Metode cunoscute si folosite pentru reîncalzire sunt:
    • reîncalzire externa pasiva, consta din învelirea pacientului cu paturi si pastrarea lui în mediu ambiant cald. Acest tip de reîncalzire se foloseste pentru pacientii cu hipotermii usoare sau eventual medii cu temperatura centrala de peste 32 grade C.
    • reîncalzirea externa activa, se efectueaza prin imersia totala a pacientului în baie cu apa încalzita la 40 grade C sau prin folosirea de paturi încalzite sau pungi cu apa calda. Aceasta tehnica este potrivita pentru pacientii aflati în hipotermie medie cu o temperatura centrala pâna la 31 grade C sau cel mult 30 grade C. Imersia în apa calda se foloseste atunci când dorim sa reîncalzim pacientul rapid, acest lucru fiind aplicabil la cei care au pierdut temperatura în mod rapid.
    • reîncalzirea activa centrala - folosite în unitati spitalicesti.








    Inec





    Înecul poate fi asociat cu alcoolul, hipotermia, tentativa de suicid, trauma, criza de epilepsie, etc.

    Siguranta salvatorului capata aspecte deosebit de importante în aceste situatii. Salvatorul trebuie sa evite orice fel de risc în cazul în care nu stie sa înoate sau în cazul în care nu detine echipamentul potrivit pentru intrarea în apa rece. Orice pacient înnecat este suspicionat de existenta leziunii de coloana cervicala, victima se pastreaza în pozitie orizontala, fara a începe manevrele de resuscitare înaintea scoaterii victimei din apa. Indiferent carui fapt se datoreaza înecul, din punct de vedere fiziologic întîi se instaleaza stopul respirator apoi apare stopul cardiac. Acest lucru apare ca urmare a închiderii cailor aeriene (spasm laringian) ceea ce duce la stop respirator si ca urmare a hipoxiei se instaleaza stopul cardiac. Ca urmare a acestui mecanism plamânii pacientilor nu sunt inundati de apa. Din punct de vedere al primului ajutor nu are importanta faptul ca înecul este în apa dulce sau în apa sarata. În cazul în care victima revine complet la starea de constienta dupa scoaterea ei din apa, ea trebuie sa fie transportata la spital, indiferent daca la momentul respectiv este fara simptomatologie semnificativa, aici se tine sub observatie pentru minimum 6 ore.



















    Intoxicatii





    Intoxicatiile cu CO
    Monoxidul de carbon este un gaz incolor, inodor, fara gust, degajat de toate combustiile incomplete. Este o intoxicatie de cele mai multe ori colectiva si de obicei accidentala.
    Acuzele prezentate de pacienti sunt: astenie, cefalee, ameteli, greturi, varsaturi, pierderea constientei, aspect visiniu al pielii.
    Conduita de urmat: siguranta salvatorului. Nu este permisa intrarea în zona cu emanari de gaze fara echipament de protectie.
    În toate cazurile pacientul trebuie scos imediat din mediul toxic, transportat cât mai rapid la o unitate spitaliceasca. Daca este posibil administram oxigen cât mai precoce în concentratii mari.

    Intoxicatiile cu medicamente
    Apar în doua circumstante: accidental mai ales la vârstele extreme si voluntar cel mai frecvent fiind intoxicatii polimedicamentoase.
    Semne generale prezentate: agitatie sau somnolenta, tulbari de constienta, poate exista o halena specifica, dureri abdominale, varsaturi, diaree.
    Conduita de urmat: Protocolul de evaluare al nivelului de constienta si al functiilor vitale (ABC) ale pacientului se respecta. Totdeauna se cauta cutiile de medicamente, flacoane, folii din jurul pacientului si ele vor fi transportate împreuna cu pacientul la spital. Daca pacientul este constient se poate tenta provocarea de varsatura, iar în cazul victimei inconstiente se va transporta în pozitia laterala de siguranta.

    Intoxicatia cu substante caustice
    În grupul substantelor caustice sunt cuprinse o serie de acizi (azotic, clorhidric, sulfuric, etc.) sau baze puternice (amoniac), sau mai slabe (amoniu), care pot produce în raport cu natura lor si gradul de toxicitate leziuni ale mucoaselor de la simplul eritem la necroza.
    Manifestari clinice (dupa ingestie): constau din senzatia de arsura a mucoasei bucale, dureri la înghitire, varsaturi mucoase apoi sangvinolente, colici abdominale, dureri retrosternale. Starea de soc se poate instala foarte rapid, chiar la câteva ore dupa ingestie.
    Conduita de urmat:
    Protectia personala este deosebit de importanta. Evaluarea nivelului de constienta si a functiilor vitale (ABC). În cazul stopului cardio respirator la efectuarea ventilatiilor gura la gura se evita contactul direct dintre gura salvatorului si gura pacientului. Se poate folosi o bucata de tifon sau batista salvatorului. Este interisa provocarea de varsaturi si neutralizarea substantei corozive. Exemplu: în cazul intoxicatiei cu acizi nu se administreaza lapte sau uleiuri.

    Intoxicatia cu ciuperci
    Apare cel mai frecvent în mod accidental.
    Manifestari clinice: colici abdominale, greturi, varsaturi, stare generala alterata.
    Conduita de urmat: Prezentare cât mai rapid la medic. Cu cât se întârzie începerea tratamentului adecvat situatiei, cu atât urmarile pot fi mai grave. Se tenteaza provocarea de varsaturi, se administreaza substante purgative (sare amara).

    Intoxicatia cu fum
    Deseori integrate într-un tablou asociat cu arsuri si traumatisme, intoxicatia cu fum de incendiu este cauza cea mai frecventa de mortalitate si morbiditate a victimelor de incendiu.
    Manifestari clinice: cefalee, agitatie, tulburari de constienta, depozite de funingine la nivelul orificiilor nazale, a gurii si a faringelui, tuse, dispnee, voce ragusita.
    Conduita de urmat: Protectia personala este deosebit de importanta. Evaluarea nivelului de constienta si a functiilor vitale (ABC), dupa ce victima a fost scoasa din mediul toxic. Transportul cât mai urgent la spital cu administrare de oxigen ,precoce, in concentratii crescute. Pacientii inconstienti se transporta în pozitia laterala de siguranta.























    Electrocutarea





    Accidentele datorate curentului electric apar în urma trecerii acestuia prin corpul uman sau ca urmare a producerii unui arc electric. În raport cu intensitatea curentului pot apare urmatoarele manifestari:
    • senzatie de tremuratura a corpului
    • contracturi musculare generalizate
    • pierderea constientei si chiar moartea.
    La locul de contact al curentului, victima prezinta arsura, a carei întindere , profunzime si gravitate se datoresc transformarii la exteriorul sau interiorul corpului a energiei electrice în energie calorica. Voltajul arde si intensitatea omoara.
    Conduita de urmat:
    Siguranta salvatorului. Nu atingeti victima înainte de a întrerupe curentul electric. Se întrerupe sursa de curent. Se îndeparteaza victima de sursa de curent utilizând un obiect uscat ca de exemplu o coada de matura, haine uscate, având grija sa va plasati pe o zona uscata. Evaluarea nivelului de constienta si a functiilor vitale (ABC) este pasul urmator cu mentiunea ca se considera posibilitatea existentei leziunii de coloana cervicala. Daca victima nu respira si nu are puls se încep imediat manevrele de resuscitare cardio-pulmonara dupa ce a fost solicitat ajutorul unui echipaj calificat. Toti pacientii electrocutati se transporta la spital.
    Last edited by Emil; 08-01-10, 16:59.
Online Users Online Users Module
Collapse

Sorry, you are not authorized to view this page
Working...
X